Te-ai gândit vreodată cât timp durează să te deconectezi complet atunci când mergi în concediu? Indiferent că ne referim la vacanța din plin sezonul estival sau la zilele mai liniștite de la început de septembrie, majoritatea persoanelor pe care le cunosc merg în vacanță cam șapte zile legate.
Legenda lui Narcis povestește despre un tânăr cu o charismă nemăsurată. Oameni din jur erau atrași de el într-o clipă, iar în urma sa mulțimi de nimfe și de oameni se înghesuiau doar pentru o privire. Narcis era mereu indiferent, îndepărta orice potențială iubită, ajungând să creadă că e deasupra tuturor oamenilor și chiar și a zeilor.
Ne confruntăm des cu emoții negative, ele fac parte din viața noastră, însă pot fi greu de tolerat deoarece sunt inconfortabile și dureroase. Nu ne place să simțim astfel de emoții și de multe ori alegem să le evităm, să le ignorăm sau să le alungăm. Suntem în stare să apelăm la orice ne ajută să le îndepărtăm chiar și pentru un timp scurt.
În epoca de piatră, ”Ivan”, omul de peșteră își trăiește viața de pe o zi pe alta.Descoperă focul și viața lui se schimbă pentru totdeauna.Ivan învață să controleze focul și îl transformă într - un ”instrument”.Aplicațiile pe care le folosești azi sunt similare cu focul.Dacă ele te controlează, ai pierdut.Dacă tu le controlezi, ai câștigat.În direcția asta, îți recomand 3 ”instrumente” cu care îți poți schimba percepția, concentrarea și gândurile negative.
„Câteva motive să iubești viața” este o carte pe care nu am putut să o încadrez într-o categorie anume, întrucât este o combinație între biografie și dezvoltare personală.Mi - a dat impresia că este un jurnal în care autorul a condensat toate acele mici lucruri din microuniversul lui care l - au ajutat să depășească o perioadă tulbure și tristă.
Dacă ești stomatolog, cu siguranță te-ai intalnit cu Mara, Dorin și Andreea. E frustrant, cu siguranță! Toate Marele îți dau programul peste cap și ca timp, dar și financiar. Dorinii s-ar putea să nu mai vină și să-ți facă și reclamă proastă. ”Surprinzător”, aparatul dentar nu a funcționat la potențialul maxim dacă nu s-au respectat indicațiile. Andreele te epuizează, asta dacă ajung pe la cabinet și nu amână pe ultima sută de metri.
În colaborare cu revista Școala9 am scris un articol despre bulimie, impactul celorlalți în declanșarea ei, cum se manifestă și ce se poate face, inspirat din propria experiență.
În colaborare cu revista Școala9, am scris un articol bazat pe modelul ABC cognitiv-comportamental, și cum pot părinții să aplice acest model în discuțiile problematice cu adolescenții lor.
Întâlnim persoane care trec prin viață fără a se căsători; întâlnim oameni care au ajuns adulți fără experiența vieții de familie. Însă, foarte rar întâlnim pe cineva care trece prin viață fără să fi legat prietenii.
Totul în jurul nostru încetinește în timpul iernii. Ziua se scurtează, unele animale hibernează… privind in perspectivă e greu de crezut că omul nu e afectat de venirea iernii.
Această secțiune de articole este perfectă pentru tine dacă dorești să ai acces la cele mai noi și relevante informații din domeniul psihologiei. Aici vei găsi o varietate de subiecte dezbătute de colegii noștri cu diferite formări profesionale. Afli informații noi despre terapie, consiliere, dezvoltare personală, anxietate, depresie și multe altele.
Ești interesat de terapie, consiliere, dezvoltare personală, anxietate, depresie sau alte subiecte relevante pentru psihologie? Vei găsi aici informații utile despre cum să gestionezi probleme de sănătate mentală. Și, mai ales, cum să-ți dezvolți abilitățile personale. Astfel vei reuși să profiți la maximum de procesul terapeutic. De asemenea, vei descoperi sfaturi și strategii care să te ajute la job. Acestea îți vor îmbunătăți performanța și productivitatea la locul de muncă și te vor ajuta să comunici mai eficient cu colegii tăi.
Sănătatea mentală:
Articolele noastre îți oferă informații utile despre cum să gestionezi probleme de sănătate mentală. Vei afla informații care să te ajute cu anxietatea, depresia, stresul sau tulburările de somn.
Dezvoltare personală:
Descoperi sfaturi și strategii pentru a-ți dezvolta abilitățile personale și a-ți îmbunătăți viața. Cum ar fi auto-încrederea, relațiile interpersonale și gestionarea emoțiilor.
Terapie și consiliere:
Afli noi informații și sfaturi despre terapie și consiliere. Inclusiv cum să găsești un terapeut potrivit, ce așteptări să ai de la terapie și cum să profiți la maximum de procesul terapeutic.
Psihologia organizațională și de afaceri:
Descoperi informații și sfaturi despre cum să-ți îmbunătățești performanța și productivitatea la locul de muncă, cum să-ți gestionezi echipa și să comunici eficient cu colegii tăi.
Fie că ești student, profesionist, părinte sau simplu pasionat de psihologie, vei găsi articolele noastre informative și accesibile. Indiferent de problema cu care te confrunți, secțiunea noastră de articole îți oferă informațiile și sfaturile de care ai nevoie pentru a-ți îmbunătăți calitatea vieții. Așadar, nu ezita să explorezi secțiunea noastră de articole și să găsești soluțiile potrivite pentru tine.