De ce nu răspunde și totuși ne atrage?
Sunt multe motive din cauza cărora persoanele pe care le vrem mai aproape sunt din ce în ce mai îndepărtate de noi. O posibilitate frecvent întâlnită în sfera cuplurilor e incongruența stilului de atașament (acel ”nu e pentru tine/ nu vă potriviți”).
Dacă facem o analogie cu personalitatea, care e un pattern de gânduri, emoții și comportamente, stilul de atașament e un pattern de gânduri, emoții și comportamente în contextul apropierii de o persoană.
Bowlby, o personalitate cunoscută în ceea ce privește studiul atașamentului, propune o grupare a pattern-urilor de atașament în: stil securizant, anxios și evitant.
E interesant că pattern-ul nostru de atașament cu potențiali parteneri e legat de atașamentul pe care l-am avut cu părinții. În funcție de ce apropiere primeam (sau nu) când eram mici de la părinți, așa s-a dezvoltat și stilul nostru de atașament de acum.
Dacă suntem un adult securizant, în general avem o satisfacție mai mare în relațiile de cuplu. Cel mai probabil am avut o relație de siguranță cu părinții noștri când eram mici. Puteam explora mediul în voie și ne întorceam oricând aveam nevoie la parinți, unde era călduț și bine. Ca adult, ni s-a format un model mental care ne dictează că figura de atașament (acum partenerul/a) e disponibil/ă, sensibil/ă la nevoi și suportiv/ă. Astfel, dacă avem o relație cu cineva, apar des sentimentele de siguranță, conexiune și libertate de a fi (Bowlby, 1980, p. 242).
Dacă suntem un adult cu stil anxios, în general suntem mai preocupați de viața amoroasă decât alții. Am avut o relație ambivalentă cu părinții când eram mici (ba erau, ba nu erau), și asta a format în noi o antenă pentru respingere. La vârsta adultă ni s-a format un model mental care ne dictează că figura de atașament (acum partenerul/a) s-ar putea să ne părăsească sau să-și piardă interesul. Din păcate, tocmai frica asta ne face și mai crispați și mai dependenți.
Dacă suntem un adult cu stil evitant, nu prea ne preocupă relațiile amoroase. Am avut o relație cam absentă cu părinții când eram mici (nu prea era cineva acolo la care să ne descărcăm și să ne accepte așa cum suntem). Așa că am învățat să ne descurcăm singuri și să nu depindem de nimeni. Ca adult, ni s-a format un model mental care ne dictează că nu avem nevoie de cineva să fie lângă noi. Relațiile noastre sunt scurte și superficiale și nu prea acordăm atenție acestui subiect.
Tips & Tricks:
- Securizanții se potrivesc cu orice stil de atașament.
- Anxioșii sunt cei mai atrași de evitanți datorită activării emoționale care e deseorii confundată cu ”chimia”/”fluturașii”
- Stilurile de atașament sunt flexibile și se pot schimba prin experiențe noi cu un partener securizant, psihoterapie sau prin sens. Dr. Dan Siegel descrie că dacă acceptăm și înțelegem sensul situațiilor mai puțin plăcute provocate de părinți în copilărie, acestea nu mai afectează negativ alegerile pe care le facem când vine vorba de relații de cuplu.
Surse:
- Bowlby, J., May, D. S., & Solomon, M. (1989). Attachment theory. Lifespan Learning Institute.
- Bowlby, John. Attachment and loss, vol. II: Separation. Vol. 2. New York: Basic Books, 1973.
- Levine, A., & Heller, R. (2012). Attached: The new science of adult attachment and how it can help you find-and keep-love. Penguin.